Suferinta Inimii...


Ei bine...
Cu mult timp în urmã, mi-ai luat ceva.
Unicul lucru pe care l-am vrut cu adevãrat.

Acum stii cum e.
Inima moare de moarte înceatã...
Pierzând sperantele precum frunzele...


Pânã ce,
Într-o zi, nu mai rãmâne nici una...
Nici o sperantã, nimic nu mai rãmâne.


Ochii îi sunt ca adâncul apei...
Restul e în umbrã, restul e secret.
Nu poate fi numitã asta fericire ?
Nu,nu poate fi!


La urma urmei, acestea nu-s decat memorii...
Ale unui inimi singure si triste,
Nu ale unei demon,nici ale unei zane...
Acestea sunt doar niste memorii!